Cum a avut loc accidentul din Cluj unde o femeie de 72 de ani a fost lovită de mașină pe trecerea de pietoni! Femeia a fost transportată la spital
Accident în Gherla: Femeie de 72 de ani lovită pe trecerea de pietoni, transportată la spital
Un accident rutier a avut loc joi, 27 noiembrie, în jurul orei 11:05, pe strada Hășdății, la intersecția cu strada Clujului, în municipiul Gherla.
Potrivit IPJ Cluj, o femeie de 70 de ani, care conducea un autoturism pe strada Hășdății, ar fi accidentat o femeie de 72 de ani, aflată în traversarea trecerii de pietoni. În urma impactului, femeia accidentată a fost rănită și ulterior transportată la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă pentru a stabili exact circumstanțele producerii accidentului.
CITEȘTE ȘI: Accident grav în Cluj! O femeie în vârstă a fost lovită de o mașină: A primit îngrijiri la fața locului și apoi a fost dusă la spital
Autoritățile recomandă atenție sporită atât șoferilor, cât și pietonilor, mai ales în zonele intens circulate, pentru prevenirea accidentelor.
3 Comentarii