CTP își prelungește programul pentru a-i ajuta pe fanii celor de la Universitatea și CFR. Cum circulă autobuzele după derby
Meciul de fotbal dintre FC Universitatea Cluj și CFR Cluj 1907, programat pe 29 septembrie pe Cluj Arena, va aduna zeci de mii de suporteri în tribune. Pentru a facilita deplasarea fanilor și pentru a evita aglomerația din trafic, Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca SA a anunțat un program special de circulație în ziua derby-ului.
CTP își prelungește programul pentru a-i ajuta pe fanii celor de la Universitatea și CFR
Astfel, liniile de autobuz, troleibuz și tramvai vor funcționa cu grafic prelungit până la ora 23:15, asigurând transportul suporterilor după fluierul final. Măsura vizează principalele rute utilizate de clujeni pentru a ajunge la stadion și pentru a reveni acasă în siguranță.
Concret, sunt vizate următoarele linii:
Autobuze: 21, 24B, 30, 31 și 35
Troleibuze: 1, 3, 6 și 25
Tramvaie: 101 și 102
În plus, călătorii au la dispoziție și liniile de noapte, disponibile după ora 23:00:
25 N (Str. Unirii – Str. Bucium)
54 N (cartierul Zorilor – cartierul Grigorescu)
5 N (Piața Gării – Str. Traian Vuia)
Orarul acestora poate fi consultat pe site-ul oficial www.ctpcj.ro. sau în aplicația mobilă gratuită Tranzy, foarte utilă pentru verificarea timpilor reali de sosire în stații.
Decizia CTP vine într-un context în care derby-ul U Cluj – CFR Cluj nu este doar un meci de fotbal, ci un adevărat eveniment pentru oraș. Rivalitatea dintre cele două echipe face ca fiecare confruntare să fie așteptată cu sufletul la gură de suporteri. În plus, meciul de pe 29 septembrie promite spectacol și tribune pline, motiv pentru care autoritățile au luat măsuri suplimentare pentru fluidizarea traficului și pentru siguranța fanilor.
Astfel, prin prelungirea programului mijloacelor de transport, CTP Cluj-Napoca încurajează utilizarea transportului public, reducând riscul blocajelor rutiere și oferind o alternativă comodă și rapidă la deplasările cu mașina personală.
7 Comentarii