Criza nu-i sperie pe clujeni. 60.000 de lei de la Primăria Cluj-Napoca pentru concerte de fanfară în Parcul Central
Vremurile grele care bat la ușa românilor, implicit la ușa clujenilor, nu par să-i sperie pe cei care conduc orașul Cluj-Napoca. Așadar, a fost alocată o sumă importantă pentru concerte de fanfară în Parcul Central.
Din inițiativa primarului Emil Boc, într-o perioadă în care sunt anunțate măsuri de austeritate și creșteri de taxe, precum și mari economii la bugetul de stat, municipalitatea clujeană a decis să aloce 60.000 de lei pentru aceste concerte de fanfară.
Desigur, o sumă nesemnificativă pentru bugetul de 1 miliard de euro al orașului Cluj-Napoca, însă destul de mare pentru orice cetățean. Cum justifică Emil Boc și municipalitatea alocarea acestor sume și necesitatea concertelor de fanfară?
Aparent muzica de fanfară este foarte importantă pentru cultura orașului, oraș obișnuit cu mari concerte și evenimente de tot tipul. „Hotărăște, se aprobă alocarea sumei de 60.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025, pentru organizarea evenimentului Concerte de Fanfară în Parcul Central, în lunile iulie, august și septembrie, cu sprijinul Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca”, este menționat în documentul publicat de Primăria Cluj.
De asemenea, comisiile de specialitate consideră oportune aceste concerte. „Municipiul Cluj-Napoca este cunoscut în țară și străinătate ca un important centru academic, universitar, economic, cultural, științific, sportiv și religios în plină dezvoltare și un exemplu de conviețuire și dinamică urbană.
Prin urmare încercăm organizarea unor manifestări cultural-artistice care să promoveze muzica de fanfară în foișorul din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”, în lunile iulie, august și septembrie sub egida concerte de fanfară în parcul central”, este justificat întregul demers. Mai aflăm că fanfara va avea un repertoriu variat, care cuprinde compoziții clasice, jazz-ragtime, polka, mazurka, valsuri sau folclor.
„Muzica cântată de fanfară continuă să fie unul dintre cele mai vechi genuri muzicale din lume, iar utilitatea sa atât de practică și de o importanță semnificativă, indică faptul că istoria fanfarei se scrie și în prezent și va dăinui și de acum încolo”, este concluzia trasă de specialiștii care au decis că suma de 60.000 de lei este un mizilic comparativ cu bucuria pe care o va produce muzica de fanfară.
Cum se împart banii? Potrivit aceluiași document aflăm că prestațiile artiștilor vor fi remunerate cu 47.000 lei, în timp ce cheltuielile legate de partea tehnică și sonorizare au fost estimate la 13.000 de lei. Concertele vor debuta în luna iulie și vor dura până în septembrie.
6 Comentarii
E bună și fanfara, dar de treburile serioase când ne apucăm?
vrem si striptease
47000 lei in 90 de zile e 522lei pe zi. ...pentru vreo 5-10 oameni cati or fi in fanfara. E chiar putin daca stai sa te gandesti
Sunt alte broscarii pe care se strica banii. Fanfara e ok.
Unora le place și muzică de fanfară și ieșirile în parc, se creează o atmosferă plăcută. Daca ar fi după unii am trai ca in cumuna, fara tiff, fara concerte, fara nimic
In loc de centura canta fanfara.