Coșmar în trafic la Cluj-Napoca începând de luni! Trafic restricționat pe una dintre cele mai aglomerate străzi din centrul Clujului, până la toamnă
Coșmar în trafic la Cluj-Napoca, începând de luni: una dintre cele mai aglomerate străzi intră în șantier, iar restricțiile vor dura până în toamnă pe una dintre cele mai aglomerate artere din centrul orașului
Una dintre cele mai circulate străzi din Cluj-Napoca va avea restricții de circulație până în septembrie din cauza unor lucrări de modernizare a rețelei de gaze naturale.
Compania Delgaz Grid a anunțat că de luni vor începe lucrările de pe strada Clinicilor din Cluj-Napoca pentru modernizarea a circa 2 km de rețea de distribuție a gazelor naturale.
Restricțiile vizează atât porțiuni de carosabil cât și de trotuare. Lucrările se vor efectua pe timpul zilei, dar nu este exclus să fie nevoie și de intervenții ocazionale nocturne.
Potrivit reprezentanșilor companiei, proiectul presupune lucrări complexe de înlocuire a câte 1 km din conductele stradale de presiune redusă, respectiv de presiune medie. Investiţia are durata de execuție de două luni și jumătate, cu termen de finalizare în prima parte a lunii septembrie.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid.
8 Comentarii
'prima parte a lunii septembrie'... Nu-i stres, ca pana atunci vom avea centura si metrou, deci delgaz grid nu trebuie sa se grabeasca :-))) Mai ales e vara, ziua e cald si nu pot lucra saracii, noaptea trebuie sa li se plateasca ore suplimentare, nu sunt fonduri, nah... Dar dl Boc ne-a promis, si sigur vom avea si barcute pe Somesul navigabil, si tot
Bai piz.delor de comentatori, iluminati-ne si pe noi, astia mai prosti: daca aia de la gaz au de schimbat 2 km de teava, care ar fi cea mai buna perioada din an cand pot face lucrul asta ??? Sau cum sa faca sa le schimbe fara sa afecteze traficul? Hai, sa va vad, ceva idei briliante ?
Orasul asta e un dezastru oricum
nu o sa fie nicio aglomeratie, copiii nu mai merg la scoala, asa ca nu e scoala nu e aglomeratie
Oare va fi afectat si mersul pietonilor, eu nu am bani de masina si circul pe jos.
Nu-mi fac griji, eu circul pe centura metropolitană
@Costin: centura e cea Mai buna
.