Controale de amploare la localurile și terasele din Gherla. Câte amenzi au dat polițiștii FOTO


Polițiștii clujeni au desfășurat, zilele trecute, o serie de controale de amploare pe raza municipiului Gherla.

În perioada 10-12 iulie, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au desfășurat acțiuni în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID 19, dar și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea comiterii faptelor antisociale”, informează IPJ Cluj. 

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate peste 150 de persoane și au fost verificate 84 de autovehicule. 

De asemenea, polițiștii au efectuat verificări la 26 de societăți comerciale, terase și zone de agrement. 

În urma abaterilor constate, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale. 

Polițiștii au aplicat 8 sancțiuni pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, alte 28 de sancțiuni contravenționale fiind aplicate participanților la traficul rutier, pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice. 

Totodată, a fost constată o infracțiune la regimul rutier, polițiștii depistând un bărbat în timp ce conducea un autoturism, deși nu deținea permis de conducere. 


Comentarii Facebook