Sambata 6 Iunie

Controale de amploare în Mărăși și Someșeni. Câți șoferi au rămas fără permis


Polițiștii clujeni au desfășurat, în aceste zile, o serie de controale de amploare în cartierele Mărăști și Someșeni.

În perioada 22-23 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au organizat şi desfăşurat acțiuni în vederea menținerii unui climat de ordine si siguranță publică. S-a acționat cu efective mărite pentru combaterea și prevenirea faptelor ilegale și a infracţiunilor care se comit în segmentul stradal, precum și în scopul prevenirii accidentelor rutiere”, informează IPJ Cluj. 

Acțiunea desfășurată de către polițiști a fost derulată cu preponderență în zona cartierelor Mărăști și Someșeni, unde au fost legitimate 48 de persoane și controlate 29 de vehicule.

În urma abaterilor constatate de către polițiștii clujeni, s-a impus aplicarea a 21 de sancțiuni contravenționale, unui conducător auto fiindu-i suspendat dreptul de a conduce vehicule. De asemenea, au fost reținute  2 certificate de înmatriculare.

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru încălcări ale legislației rutiere, dar și pentru nerespectarea normelor din domeniul ordinii și siguranței publice.

Comentarii Facebook