Controale de amploare în autobuze și trolee la Cluj, pentru a verifica respectarea măsurilor anti-COVID. Peste 1.800 de persoane au fost verificate


Polițiștii clujeni au desfășurat, în perioada 31 iulie – 2 august, o serie de acţiuni în sistem integrat, pe raza municipiului Cluj-Napoca, în vederea prevenirii răspândiri COVID-19.

Conform IPJ Cluj, în cadrul acţiunilor au fost verificate unităţi alimentare, zone de agrement, terase, complexe comerciale, săli de  jocuri de noroc şi mijloace de transport în comun. 

La acţiune au participat jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca,  inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj, specialiști din cadrul  Direcţiei Sanitar Veterinare, reprezentanţi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică şi poliţişti locali din cadrul Primăriei Cluj-Napoca. 

În cadrul acţiunilor au fost legitimate peste 150 de persoane şi au fost verificate  110 societăţi comerciale. 

Totodată, au fost verificate 139 de mijloace de transport în comun, fiind legitimaţi peste 1.800 de călători. 

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 74 de sancţiuni contravenţionale, 24 dintre acestea fiind aplicate conform Legii 55/2020.

Alte 32 de sancţiuni au fost aplicate conform legii 61/1991R,  pentru nerespectarea normelor privind  consumul de băuturi alcoolice în spații publice şi cerşetorie.

Comentarii Facebook