Conflict între vecini pe o stradă din Cluj-Napoca: „Îmi scuipă pe mașină din cauza că o las în stradă”
Un locuitor de pe strada Lombului din Cluj-Napoca reclamă o situație tensionată care persistă de mai mult timp, după ce mașina sa ar fi fost vandalizată în mod repetat de un vecin nemulțumit de modul în care aceasta este parcată.
Potrivit sesizării, autoturismul este lăsat pe marginea străzii din lipsa unui spațiu de parcare în curte, însă acest lucru ar fi generat reacții agresive din partea unei persoane din zonă. Proprietarul susține că mașina i-a fost zgâriată și murdărită în repetate rânduri, iar, cel mai recent, ar fi fost scuipată intenționat.
Mai mult, acesta afirmă că ar fi fost amenințat direct, vecinul spunându-i că astfel de gesturi vor continua atât timp cât autoturismul rămâne parcat pe stradă.
Conflict între vecini pe o stradă din Cluj-Napoca: „Mi-a spus că va continua dacă las mașina pe stradă”
„Iarăși revin cu o sesizare de pe strada Lombului… o nouă zi, o nouă surpriză lăsată de unul dintre vecini (încă nu am aflat unde locuiește ca să îl pot reclama la poliție), care îmi scuipă pe mașină din cauza că o las în stradă”, a transmis clujeanul.
Problemele sunt amplificate de lipsa infrastructurii adecvate: pe stradă nu există suficiente locuri de parcare, iar în fața proprietății se află o țeavă de gaz care împiedică amenajarea unui acces auto în curte. Locuitorii susțin că aceasta este folosită frecvent ca punct de sprijin pentru mașinile care opresc în zonă, inclusiv la evenimente precum înmormântări.
În acest context, persoana care a făcut sesizarea solicită intervenția autorităților pentru găsirea unei soluții, inclusiv reconfigurarea străzii prin introducerea sensului unic și amenajarea unor locuri de parcare.
Situația readuce în atenție problemele legate de lipsa locurilor de parcare și conflictele dintre vecini, tot mai frecvente în zonele rezidențiale aglomerate din Cluj-Napoca.
2 Comentarii