COD ROȘU de caniculă în vestul țării: Vor fi 41 de grade Celsius


Meteorologii au emis un Cod Roșu de caniculă în Vestul țării, unde termometrele vor indica 41 de grade Celsius.

Joi și vineri (24 și 25 iunie) în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei.

Temperaturile vor fi cuprinse între 39 și 41 de grade, iar în nord-vest între 35 și 38 de grade. În cursul nopții valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20...24 de grade.

Joi și vineri (24 și 25 iunie) valul de căldură va cuprinde toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În Muntenia, Dobrogea, Moldova și estul Transilvaniei maximele termice se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar local minimele nu vor coborî sub 20 de grade.

MjY3OTZjMjEwNTIxMTkxMjc0YWRkMTZhMGY=.thumb.jpg

Comentarii Facebook