Clujul sub caniculă: 15 drumuri județene sunt închise vehiculelor de peste 7,5 tone

 

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că, în intervalul orar 12:00-20:00, au fost impuse restricţii de circulaţie pentru 15 judeţe, inclusiv judeţul Cluj.

 

Astfel, miercuri, 2 august, pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat, pe care, datorită temperaturilor ridicate se produc deformaţii majore ireversibile, CNAIR interzice, temporar, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de caniculă, cu excepţia:

 

- transporturilor de persoane,

- transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală,

- transporturilor funerare,

- transporturilor poştale,

- transporturilor de echipamente de prim ajutor,

- transporturilor pentru distribuţie de carburanţi,

- transporturilor de mărfuri sub temperatură controlată,

- transporturilor pentru tractări vehicule avariate,

- transporturilor pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate,

- transporturilor cu vehicule specializate destinate, prin construcţie, salubrizării

- transporturilor de apă îmbuteliată,

- transporturilor provenite din exploatări agricole.

Comentarii Facebook