Clujul spune „NU violenței împotriva femeilor”: Sediul Consiliului Județean va fi iluminat în portocaliu. „Tragem un nou semnal de alarmă”

În data de 25 noiembrie, Consiliul Județean Cluj se alătură demersurilor menite să atragă atenția asupra violenței împotriva femeilor, printr-un gest simbolic: iluminarea sediului instituției, situat pe Calea Dorobanților nr. 106, Cluj-Napoca, în culoarea portocaliu.

Un gest simbolic cu mesaj puternic, în Cluj-Napoca

Iluminarea sediului Consiliului Județean are scopul de a conștientiza publicul cu privire la gravitatea fenomenului violenței împotriva femeilor și de a sublinia importanța măsurilor de prevenire și combatere.

Culoarea portocalie a fost aleasă internațional ca simbol al unui viitor fără violență, iar prin acest demers instituția transmite un mesaj clar: societatea trebuie să fie vigilentă și implicată în ceea ce privește siguranța femeilor.

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța acestei inițiative: „Continuăm să susținem acele inițiative care urmăresc binele comunității. Cu prilejul Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor tragem un nou semnal de alarmă cu privire la existența acestei probleme și subliniem importanța măsurilor de prevenire și combatere a fenomenului.”

Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor - un context global și local

Această zi este marcată la nivel internațional pentru a combate violența de gen, pentru a sprijini victimele și pentru a promova educația, prevenția și legislația eficientă. În Cluj-Napoca, iluminarea sediului CJ în portocaliu se înscrie într-un lanț de acțiuni simbolice și informative, menite să mobilizeze cetățenii și instituțiile să adopte măsuri concrete de protecție și sprijin pentru femei.

Consiliul Județean Cluj încurajează toți cetățenii să fie vigilenti și solidari, să participe la campanii de conștientizare și să sprijine victimele violenței. 

image.png

Comentarii Facebook