Clujul nu se mai află în fruntea județelor cu cele mai multe cazuri noi de Covid


Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 29 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 623.066 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.751.057 de  teste. Dintre acestea, 24.242 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.541 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.701 la cerere.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.637 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Cele mai multe cazuri noi s-au înregistrat în București (1.319), Capitala fiind urmată de județele Timiș (277), Iași (239), Ilfov (239), Prahova (186) și Brașov (182).

Comentarii Facebook