Clujul își pune din nou speranțele în ideile tinerilor! Com’ON Cluj-Napoca oferă bani pentru proiecte care pot schimba orașul. Cum te poți înscrie

A fost lansată o nouă ediție a programului de bugetare participativă Com’ON Cluj-Napoca 2025, dedicată tinerilor cu inițiativă, creativitate și dorință de a se implica activ în dezvoltarea comunității

Cu mesajul „Com’ON Be Loud”, ediția de anul acesta le transmite tinerilor că a venit momentul să-și facă ideile auzite, să vorbească deschis și să contribuie, prin acțiuni concrete, la transformarea orașului într-un loc mai bun pentru toți.

Clujul continuă să investească în vocea tinerilor și în ideile lor valoroase!  Tinerii cu vârste între 14 și 27 de ani, care locuiesc, studiază sau lucrează în Cluj-Napoca, pot aplica la program până pe 21 septembrie 2025, formând grupuri informale de cel puțin trei persoane. Tot ce trebuie să facă este să completeze formularul online disponibil pe platforma oficială www.comoncluj.ro.

Proiectele pot include campanii de informare, activități culturale, educaționale, sportive, ateliere, activări ale spațiilor publice sau chiar regândirea creativă a unor locuri deja existente. Singura condiție este ca ideile să fie cu acces gratuit și desfășurate în locații accesibile publicului din Cluj.

După perioada de înscriere, propunerile vor trece printr-o etapă de verificare tehnică, urmată de votul public online, care va avea loc între 25 septembrie și 9 octombrie 2025. Oricine are cel puțin 14 ani și locuiește, muncește sau studiază în Cluj-Napoca poate vota ideile favorite.

Cele mai votate 45 de idei vor primi finanțare de până la 5.000 de lei fiecare, iar implementarea acestora se va face până la finalul anului 2025.

Com’ON Cluj-Napoca promovează incluziunea, motiv pentru care proiectele înscrise vor fi împărțite în trei categorii:

  • Track S - dedicat tinerilor din medii vulnerabile. Cel puțin 5 premii sunt rezervate acestei categorii;
  • Track A - pentru tineri cu vârste între 14 și 18 ani. Cel puțin 10 proiecte vor fi selectate din această categorie;
  • Track N - pentru tineri între 14 și 27 de ani care nu se încadrează în S sau A.

Tema ediției din acest an este „LET’S DO WELL TOGETHER”, un apel la colaborare, bunăstare și implicare pentru o viață comunitară mai sănătoasă, echitabilă și vibrantă în Cluj-Napoca.

Anul trecut, peste 13.000 de clujeni au votat cele 117 idei înscrise în program, dintre care 45 au fost selectate pentru finanțare. Printre acestea s-au numărat: cursuri de prim ajutor pentru familii, concerte caritabile, târguri de haine second hand, festival de filosofie, seri multiculturale, ateliere pentru reparații în locuințe, activități artistice și psihoterapie gratuită pentru comunitate.

Com’ON Cluj-Napoca 2025 este implementat de Grupul PONT, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, al Fondation Botnar, al Băncii Comerciale Române (BCR), în parteneriat strategic cu Federația Tinerilor din Cluj și Cluj for Youth.


Comentarii Facebook