Duminica 28 Aprilie

Clujul celebrează diversitatea. Marșul comunității LGBTQ+ are loc în centrul orașului, imagini unice de la manifestație - FOTO


Marșul comunității LGBTQ+ din Cluj are loc în această sâmbătă, în centrul municipiului Cluj-Napoca. În Piața Unirii se adună în aceste momente cei care vor să lupte pentru recunoaștere și protecție legală a comunității LGBTQIA+.

Organizat de Queer Sisterhood Cluj- Hilltop ORG și Asociația PRIDE România, Cluj Pride 2023 este un moment de luptă și solidaritate pentru comunitatea LGBTQ+, oamenii marginalizați și excluși de sistemul heteronormativ opresiv, spun organizatorii.

Tema din acest an va fi FAMILIA. Fie că vorbim de cupluri LGBTQIA+, de familii cu copii LGBTQIA+, sau de părinți LGBTQIA+, luptăm pentru recunoaștere și protecție legală pentru membrii comunității noastre. 

Marșul Cluj Pride pe 17 iunie va fi un moment puternic de protest împotriva discriminării și violenței îndreptate împotriva membrilor comunității LGBTQ+. Marșul va da startul săptămânii Pride, și va fi organizat în Piața Unirii cu susținerea Transilvania International Film Festival (TIFF) care are loc în Piața Unirii în acea perioadă. 

Săptămâna Pride, ce va urma, va fi o perioadă de rezistență culturală și politică, în care vom organiza evenimente menite să promoveze diversitatea și incluziunea, să educăm și să informăm societatea asupra problemelor și luptelor noastre”, au transmit organizatorii.

Forţele de ordine vor asigura protecţia participanţilor la marş, cu scopul de a preveni orice incident. În urma solicitării jandarmilor, una dintre manifestante s-a îmbrăcat pentru a nu încălca normele de conviețuire socială reglementate prin Legea nr. 61/1991. Actul normativ stabilind diferite amenzi pentru cei care încalcă liniștea, pacea și decența, dezirabile în spațiul public.

f5.jpeg

Comentarii Facebook