Joi 9 Aprilie

Clujul a primit 1000 de teste pentru depistarea coronavirusului


Clujul a primit 1000 de teste pentru depistarea coronavirusului. Testele au fost trimise la Institutul Oncologic, care deține un aparat care poate face 400 de teste pe zi. 

Testarea este vitală în acest moment pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Prin testări, pot fi scoși din comunitate cei care sunt bolnavi și astfel se evită răspândirea virusului. În plus, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj sunt teste suficiente pentru câteva zile, în condițiile în care aparatul poate face 70 de testări pe zi.

La Institutul de Oncologie se vor face 200 de testări pe zi, urmând să mai vină încă 2000 de teste. 

Din păcate, în acest moment testele sunt la mare căutare în toată Europa, iar nicio țară nu dispune de kituri de testare suficiente.


Comentarii Facebook