Marti 19 Ianuarie

Clujenilor nu le pasă de reguli! Câte amenzi au primit pentru nepurtarea măștii


Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au împărțit amenzi clujenilor care nu respectă măsurile de protecție pentru combaterea infectării cu COVID-19.

Fiind încă impuse măsurile de protecție împotriva noului coronavirus, polițiștii își continuă acțiunile de verificare și impunere a respectării acestor măsuri pentru a stopa răspândirea.

Astfel, după ce au legitimat peste 130 de persoane din zonele aglomerate, respectiv piețe, supermarketuri, parcuri sau stații de autobuz din municipiu, polițiștii au aplicat 34 de amenzi, dintre care 28 pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a virusului aflate în vigoare, în conformitate cu Legea 55/2020.

Câte amenzi au fost aplicate în județ?

Într-o singură zi, forțele de ordine au legitimat peste 2.500 de persoane din județ, fiind verificate, de asemenea, 152 de mijloace de transport public în comun, pentru a se observa  în ce măsură sunt respectate regulile impuse în contextul pandemiei de coronavirus.

Astfel, nerespectarea prevederilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 a atras aplicarea unui număr de 123 de amenzi, în valoare totală de 29.200 de lei.


.

Comentarii Facebook