Miercuri 9 Septembrie

Clujenii vor să transforme o stradă în „pietonală” pentru a-și putea duce copiii până la intrarea în școală. „Stăm 40 de părinți și trec mașini cu viteză”

Un părinte cere autorităților din Cluj-Napoca să ia măsuri în zona Școlii Gimnaziale „Iuliu Hațieganu”, unde zeci de adulți așteaptă copiii la finalul cursurilor, în timp ce mașinile continuă să circule foarte aproape de ei.

Problema semnalată vizează strada Padin, în zona intersecției cu strada Grigore Alexandrescu, aflată în imediata apropiere a școlii. Clujeanul propune ca strada să devină pietonală sau, cel puțin, circulația mașinilor să fie restricționată temporar în intervalele în care copiii sunt aduși și luați de la cursuri.

Oare nu se poate face nimic cu strada Padin, intersecție cu Grigore Alexandrescu, să devină pietonală sau, până lăsăm și luăm copiii, să fie blocată? E chiar în lateralul Școlii Iuliu Hațieganu. Stăm 40 de părinți să luăm copiii de la școală și trec o grămadă de mașini”, reclamă părintele.

Acesta susține că situația poate deveni periculoasă nu doar pentru copiii și părinții aflați în zonă, ci și pentru șoferii care trebuie să înainteze printre grupurile de oameni.

E un pericol atât pentru părinți, cât și pentru șoferi”, mai arată în solicitarea clujeanului.

Stradă pietonală pentru copii

O posibilă soluție propusă ar fi, astfel, restricționarea temporară a traficului în intervalele de maximă aglomerație, dimineața, înaintea începerii cursurilor, și la orele la care elevii pleacă spre casă. O asemenea măsură ar permite părinților și copiilor să folosească mai sigur spațiul din imediata apropiere a școlii, fără ca strada să fie neapărat închisă permanent circulației.

Problema traficului din jurul școlilor devine vizibilă în special la orele de intrare și ieșire de la cursuri, când într-un spațiu restrâns ajung simultan elevi, părinți, autoturisme și mijloace de transport.

Rămâne de văzut dacă propunerea privind strada Padin va fi analizată de autoritățile locale și dacă în zonă pot fi introduse restricții temporare de circulație pentru creșterea siguranței elevilor și părinților.

Comentarii Facebook