Clujenii s-au săturat! Cluj-Napoca se transformă în „orașul mașinilor”, iar trotuarele dispar sub roți
Nemulțumirea clujenilor față de mașinile parcate neregulamentar pe trotuare continuă să crească.
De această dată, problema este semnalată pe strada Ciocârliei din Cluj-Napoca, unde șoferii își lasă zilnic autoturismele pe trotuar, blocând accesul pietonilor și al persoanelor cu mobilitate redusă.
Un clujean reclamă faptul că, în fața unui magazin de piese auto, trotuarul și rampa de acces devin aproape imposibil de folosit din cauza mașinilor parcate abuziv.
Clujenii s-au săturat! Cluj-Napoca se transformă în „orașul mașinilor”, iar trotuarele dispar sub roți
Situația ar afecta în special persoanele cu dizabilități, părinții cu cărucioare și pietonii care sunt nevoiți să coboare pe carosabil pentru a-și continua drumul.
„Bună ziua, zilnic se parchează pe trotuarul din fața magazinului de piese auto de pe strada Ciocârliei, lucru ce face imposibil de folosit rampa și trotuarul. Aș dori montarea unor stâlpi care să împiedice parcarea pe trotuar”, a transmis clujeanul.
1 Comentariu