Clujenii pot afla acum ce date sunt stocate în buletinul electronic, direct de pe telefon. O nouă aplicație lansată de autorități schimbă totul
Consiliul Județean Cluj anunță, prin Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj, lansarea oficială a aplicației mobile RO CEI Reader, un instrument digital dezvoltat de Ministerul Afacerilor Interne pentru citirea și verificarea datelor stocate în cipul Cărții Electronice de Identitate (CEI).
Cum funcționează aplicația RO CEI Reader
Aplicația RO CEI Reader este disponibilă gratuit în Google Play și App Store și folosește tehnologia NFC (Near Field Communication), aceeași tehnologie utilizată la plățile contactless. Practic, utilizatorul trebuie doar să apropie telefonul de cartea de identitate electronică pentru a citi informațiile stocate în cip.
Pentru a accesa datele, este nevoie de codul CAN (cel format din 6 cifre, tipărit pe fața cărții de identitate, în partea dreaptă-jos) și de PIN-ul de autentificare (stabilit de titular în momentul ridicării documentului).
Aplicația funcționează fără conexiune la internet, ceea ce înseamnă că datele personale nu sunt transmise către servere externe, un aspect care garantează confidențialitate și securitate totală.
Ce date pot fi vizualizate și de ce e utilă aplicația
Cu ajutorul aplicației, utilizatorii pot vizualiza toate datele de identificare înscrise în cipul Cărții Electronice de Identitate, inclusiv adresa de domiciliu. Mai mult, informațiile pot fi exportate în format PDF, permițând cetățenilor să prezinte dovada domiciliului în relațiile cu instituțiile publice sau private care nu sunt interconectate digital.
Această funcție simplifică semnificativ procesul birocratic, eliminând nevoia de a solicita certificatul de atestare a domiciliului și oferind o alternativă digitală, rapidă și sigură.
Un pas important în direcția digitalizării României
Lansarea aplicației RO CEI Reader marchează o etapă importantă în strategia de digitalizare a serviciilor publice din România.
Până în prezent, au fost emise peste 795.000 de cărți electronice de identitate, iar această aplicație ajută la valorificarea potențialului lor digital, oferind o soluție modernă, conformă cu standardele europene privind identitatea electronică.
Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj recomandă tuturor clujenilor care dețin o carte electronică de identitate să descarce aplicația și să o utilizeze, pentru a beneficia de avantaje.
3 Comentarii