Clujenii nu mai pot dormi din cauza motocicliștilor care turează motoarele noaptea pe străzi rezidențiale: „Sunt și copii mici la ora aia"
Motocicliști care turează motoarele noaptea, cartierele din Cluj sufocate de zgomot
Locuitorii din mai multe zone ale județului Cluj se plâng că nu pot dormi din cauza motocicletelor și mașinilor modificate care fac zgomot infernal noaptea, iar poliția nu intervine.
Plângerile au apărut pe grupurile locale după ce mai mulți locuitori din Cluj-Napoca și Florești au sesizat același tipar: motociclete sau mașini cu eșapamente modificate care accelerează la maximum pe străzile rezidențiale, de regulă după miezul nopții.
Un locuitor de pe strada Cetății din Cluj-Napoca descrie situația ca pe o rutină deranjantă. Potrivit mesajului său, „în jurul orei 23:40" un motociclist trece seară de seară prin zonă și turează motorul chiar înainte de o curbă. „Sunt oameni care se trezesc devreme și la ora aia dorm cu geamul deschis, să nu mai zic că sunt și copii mici", scrie clujeanul, precizând că nu are nimic împotriva motociclismului în sine, ci împotriva zgomotului produs deliberat într-o zonă rezidențială la ore târzii.
Florești: motocicletă face „raliuri" chiar lângă sediul Poliției, fără ca nimeni să intervină
O situație și mai paradoxală este semnalată din Florești. Un alt locuitor povestește că a auzit o motocicletă „care făcea raliuri pe strada Eroilor, acolo unde e sediul Poliției", fără ca vreun agent să se autosesizeze. Mesajul ridică o întrebare directă: cum este posibil ca motoare turate și mașini modificate să circule aproape zilnic prin fața unei secții de poliție, fără nicio reacție din partea rutierilor?
„Cei de la rutieră nu se implică să ia măsuri", susține clujeanul, adăugând că fenomenul nu este izolat, ci se repetă constant.
6 Comentarii