Clujenii fierb de nervi la un semafor din Mănăștur: Așteaptă mult prea mult pentru a trece strada! „E absurd, mașinile trec nestingherite”
Pietonii din Cluj se simt neglijați: La semaforul cu buton de pe Calea Mănăștur așteaptă peste 90 de secunde pentru a trece strada, în timp ce traficul auto curge nestingherit.
Un clujean reclamă faptul că pietonii sunt nevoiți să aștepte prea mult la semaforul cu buton de pe Calea Mănăștur, deși orașul se promovează ca fiind unul prietenos cu mersul pe jos. Potrivit acestuia, după apăsarea butonului, semaforul trece pe verde abia după mai bine de un minut și jumătate, ceea ce descurajează deplasarea pietonală și creează frustrare.
„Vreau să semnalez o problemă care devine tot mai enervantă pentru pietonii din Cluj. La semaforul cu buton de pe Calea Mănăștur, după ce apeși butonul, trebuie să aștepți peste 1 minut și jumătate până se face verde. E absurd de mult. Orașul se laudă că e „walkable city”, dar în realitate pietonii sunt tratați ca și cum ar fi în plus.”, a declarat clujeanul.
Sesizarea vine în contextul în care traficul rutier din zonă este intens, iar pietonii se simt ignorați de autorități. Reclamația a fost trimisă redacției cu speranța că timpul de așteptare va fi redus.
„Mașinile circulă cu viteză pe acolo, iar pietonii stau ca proștii la bordură, apăsând butonul degeaba. Vă rog să reduceți la jumătate timpul de așteptare, pentru că în forma actuală nu încurajează deloc mersul pe jos. Dimpotrivă. Aștept un răspuns și, mai ales, o schimbare concretă.”, spune clujeanul.
11 Comentarii