Clujenii, exasperați de șoferii care profită de orice loc liber în trafic: „Cum lași puțin spațiu, cum se bagă unul”
Indisciplina din trafic îi scoate din minți pe șoferii clujeni. Un locuitor a atras atenția asupra unui obicei tot mai des întâlnit: atunci când un conducător auto păstrează o distanță de siguranță față de mașina din față, alți șoferi profită imediat de spațiul liber și se bagă în față.
„Când ești în trafic și lași mai mult de jumătate de metru față de mașina din față...”, a remarcat clujeanul, deschizând o discuție despre comportamentul șoferilor.
Problema nu se limitează însă la traficul din oraș. Un alt șofer spune că se confruntă cu aceeași situație inclusiv pe autostradă, atunci când traficul este foarte aglomerat.
„Măcar ești în trafic, dar pățesc asta și pe autostradă când se circulă bară la bară cu 80-100. Cum las 10 m în față, cum intră unu’ deștept”, a povestit un alt clujean
Alți clujeni spun că astfel de situații îi determină să devină mai agresivi la volan, tocmai pentru a nu le permite celorlalți să profite de distanța de siguranță.
„Jur. E foarte enervant. Efectiv te fac să fii și tu agresiv când conduci, altfel își bat joc de tine. Degeaba ai bun-simț, că alții îl folosesc ca să se bage în fața ta. E foarte enervantă mentalitatea asta de «me first» (eu primul - n.red.)”, a comentat un locuitor.
Un alt șofer a explicat că problema devine și mai evidentă atunci când circulă în spatele unui TIR. Pentru a putea vedea mai bine drumul și pentru a avea suficient timp să frâneze în cazul unui pericol, acesta păstrează o distanță mai mare, însă spațiul este rapid ocupat de alte mașini.
„E incredibil cum speculează ăștia fiecare centimetru liber. Eu mai întâmpin probleme de genul pe DN când am un TIR în față. Cum nu văd după el și nu pot anticipa ce va face, las cam 10 m distanță să pot frâna în caz de ceva. Distanța aia e o invitație deschisă pentru ei să mă depășească și să se bage între mine și TIR”, a spus acesta
Potrivit altui participant la discuție, fenomenul este întâlnit atât în oraș, cât și în afara lui, indiferent de tipul drumului.
„Asta se întâmplă și în afara orașului, indiferent că e DJ, DN, autostradă. Cum lași loc de 1-2 mașini între tine și mașina din față, fii sigur că vor veni 1-2 mașini între tine și mașina din față”, a remarcat clujeanul.
1 Comentariu