Clujenii, exasperați de gropi și asfalt „petecit” pe mai multe străzi din Cluj-Napoca: „Vă întrebăm: în 2026 vor fi refăcute?”
Mai mulți locuitori din Cluj-Napoca trag un semnal de alarmă cu privire la starea degradată a infrastructurii rutiere din oraș, acuzând lipsa unor intervenții eficiente din partea autorităților.
Străzi precum Heltai Gáspár, Ionescu Tache, Septimiu Albini, Constantin Brâncuși sau Arieșului sunt descrise de cetățeni drept impracticabile, din cauza gropilor, crăpăturilor și lucrărilor de reparație realizate superficial.
„Peticirea nu are niciun rost, este deja petec peste petec. Aspectul dominant este dat de gropi și crăpături. Pe strada Heltai Gáspár circulăm ca pe traverse de cale ferată, din cauza săpăturilor și refacerilor prost executate”, susține un clujean nemulțumit.
Clujenii, exasperați de gropi și asfalt „petecit” pe mai multe străzi din Cluj-Napoca: „Vă întrebăm: în 2026 vor fi refăcute?”
Situația este criticată și pe strada Arieșului, unde carosabilul, recent asfaltat, a fost spart pentru lucrări și refăcut necorespunzător.
„Reparația a fost în bătaie de joc, carosabilul este ondulat și nu se compară cu porțiunile neafectate”, mai arată acesta.
Nemulțumirile vin în contextul în care locuitorii susțin că au transmis numeroase sesizări de-a lungul anilor, fără rezultate concrete. În plus, aceștia critică majorarea taxelor locale, considerând că nu se reflectă în îmbunătățirea condițiilor de trafic.
„După ani de sesizări și răspunsuri negative, vă întrebăm dacă în 2026 vor fi refăcute aceste străzi. Singurul răspuns acceptabil este unul clar, cu termen pentru lucrări”, se arată în mesajul transmis autorităților.
0 Comentarii