Clujenii de pe Aleea Retezat, sătui de mașinile parcate pe trotuar! Cer stâlpișori de urgență pentru ca tortuarul să fie din nou circulabil
Clujenii de pe Aleea Retezat cer stâlpișori pe trotuar: „Până acum nu s-au luat măsuri, vedem de-acum încolo”
O sesizare transmisă autorităților arată că locuitorii de pe Aleea Retezat din Cluj-Napoca reclamă din nou parcarea haotică de pe trotuarele din zonă, unde mașinile urcă frecvent pe domeniul public.
Potrivit sesizării, problema nu este una nouă, ci face parte dintr-o serie de reclamații pe aceeași temă: domeniul public transformat în loc de parcare. Autorul sesizării cere, punctual, montarea de stâlpișori pe trotuarul de pe Aleea Retezat, care să blocheze accesul mașinilor pe spațiul destinat pietonilor.
În text, persoana care a depus sesizarea susține că, deși problema a mai fost semnalată, până acum nu au fost luate măsuri concrete. „Până acum nu se iau măsuri, vedem de-acum încolo”, se arată în sesizare, un mesaj care sună mai degrabă ca un avertisment adresat autorităților decât ca o simplă reclamație.
O problemă veche, pe o stradă cunoscută pentru trafic aglomerat
Aleea Retezat este una dintre zonele din Cluj-Napoca unde spațiul de parcare este cronic insuficient, iar șoferii apelează frecvent la trotuare pentru a-și lăsa mașinile. Rezultatul, potrivit celor care locuiesc acolo, este că pietonii rămân fără spațiu de deplasare în siguranță, fiind nevoiți uneori să coboare direct în carosabil.
Soluția cerută de clujeni, montarea de stâlpișori metalici sau din beton pe marginea trotuarului, este una aplicată deja în alte zone ale orașului, tocmai pentru a împiedica fizic accesul mașinilor pe spațiul pietonal. Sesizarea recentă arată însă că, pe Aleea Retezat, o astfel de intervenție nu s-a produs încă.
1 Comentariu