Duminica 14 Decembrie

Clujenii cer treceri de pietoni supraînălțate pe două străzi importante din Cluj-Napoca: „Se circulă cu viteză mare”


Odată cu lucrările de modernizare a străzilor Observatorului și Calea Turzii din Cluj-Napoca, tot mai mulți locuitori cer autorităților amenajarea unor treceri de pietoni supraînălțate, care să funcționeze și ca limitatoare de viteză.

Clujenii spun că viteza excesivă a mașinilor, în special pe timpul nopții, reprezintă un pericol real pentru pietoni. Chiar dacă noile tronsoane vor avea trotuare refăcute și iluminat modern, problema vitezei rămâne una acută.

CITEȘTE ȘI: Haos la trecerile de pietoni din Cluj-Napoca! Sute de copii traversează printre mașini parcate ilegal: „Trebuie urgent instalați stâlpișori”

„Seara și noaptea, foarte mulți șoferi circulă cu viteză mare, iar traversarea străzii devine un risc. O trecere supraînălțată ar reduce viteza și ar salva vieți”, a declarat un locatar din zonă.

Străzile Observatorului și Calea Turzii fac parte din principalele artere de acces spre cartierele Zorilor și Bună Ziua, cu trafic intens atât ziua, cât și noaptea.  Modernizarea acestora include refacerea carosabilului, trotuare noi, piste de biciclete și spații verzi.


Comentarii Facebook