Clujeancă de 41 de ani, amenințată de un tânăr șantajist că va distribui imagini indecente familiei și prietenilor. Nu era singura victimă


Tânăr de 27 de ani, reținut pentru șantaj și violarea vieții private. Polițiștii au descins la locuința acestuia.

Un tânăr din județul Galați a fost reținut de polițiști pentru șantaj, violarea vieții private și fals informatic, după ce ar fi amenințat o femeie de 41 de ani din comuna Florești că va distribui familiei și prietenilor imagini indecente în care aceasta apărea.

Potrivit Poliției, femeia a depus plângere la data de 7 octombrie, semnalând că bărbatul o constrângea să îi trimită noi materiale compromițătoare, iar după ce a refuzat, acesta ar fi început să o intimideze în mod repetat. În urma verificărilor, s-a stabilit că femeia nu era singura victimă, anchetatorii documentând mai multe acte de șantaj comise de suspect în perioada septembrie–noiembrie.

Șantajistul a fost identificat cu sprijinul polițiștilor din Galați, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore. Ancheta a scos la iveală cel puțin cinci acte materiale de violare a vieții private, precum și elemente de fals informatic.

La data de 20 noiembrie, polițiștii, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Galați și alte structuri ale IPJ Galați, au pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința tânărului. În urma descinderii au fost ridicate mai multe probe relevante pentru caz, inclusiv telefoane mobile utilizate în activitatea infracțională.

Bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Cluj, iar pe 21 noiembrie a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca. Magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale

Comentarii Facebook