Clujeancă dată în urmărire europeană, prinsă de polițiști la ieșire din țară


Poliţiştii de frontieră au depsitat, zilele trecute, o clujeancă dată în urmărire pentru executarea unei pedepse cu închisoarea.

Astfel, joi, 9 iulie, în jurul orei 04.35, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II- Csanadpalota pentru a efectua controlul de frontieră o femeie în vârstă de 46 de ani, domiciliată în judeţul Cluj.

La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile din România, un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, fiind condamnată la 9 luni şi 10 zile de închisoare.

Femeia a fost predată unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun

Comentarii Facebook