Clujeanca cu suflet mare Rocsana Contraș își continuă misiunea: „Mai avem nouă sate care ne așteaptă duminică. Sute de ghiozdane au plecat deja”
Clujeanca Rocsana Contraș își continuă misiunea de a ajuta sute de copii săraci din județ și nu numai. Astfel, sute de ghiozdane au fost pregătite și vor face fericiți acești copii.
Rocsana Contraș face sute de copii fericiți în toată țara cu cadourile sale, în special rechizite
„Suntem pe ultima sută de metri. Mai avem nouă sate care ne așteaptă duminică. Mulțumim, Distributie Energie Electrica România! Sute de ghiozdane au plecat deja, iar alte câteva sute vor merge în acest weekend către copii din medii defavorizate, unde fiecare ghiozdan înseamnă, în esență, PREVENȚIE. Mergem la copiii în evidențele asistenților sociali. Luptăm pentru egalitate de șanse și împotriva abandonului școlar!”, a transmis Rocsana Contraș, clujeanca cunoscută pentru implicarea sa constantă în sprijinirea educației.
Rocsana Contraș se distinge prin gesturi care transcend granițele județului. Recent, ea a ajuns în satele Larga Nouă și Larga Veche din Republica Moldova, oferind aproape 100 de ghiozdane copiilor pentru care primea un ghiozdan era un vis – unii erau desculți sau încălțați în șlapi. Această inițiativă a fost însoțită de un mesaj emoționant despre solidaritate și umanitate, unde granițele dispar atunci când e vorba de copii.
Mii de copii din toată țara au primit rechizite în ultimii ani datorită Rocsanei Contraș
În iunie, o altă acțiune impresionantă a însemnat peste 100 de sacoșe pline cu cadouri pentru copiii din comuna Mociu. Pentru mulți dintre acești copii, vacanța nu aducea festivaluri sau relaxare, ci muncă și lipsuri. Rocsana a dorit să le ofere un moment de bucurie autentică, transmitem: „Voi sunteți magia acestei veri”.
Anul acesta, acțiunile sale au fost marcate de dorința de a transforma destine: fie prin rechizite pentru școală, fie prin atenție și susținere personală. Ea a transmis, prin intermediul campaniilor sale, că “plânsul nu are cetățenie” și că toți copiii merită șanse egale indiferent de locul în care s-au născut.
Campania curentă, realizată cu sprijinul Distributie Energie Electrica România, vine într-un moment crucial. Distribuția ghiozdanelor, care începe acum, are ca scop nu doar echiparea școlară, ci și prevenirea abandonului și stimularea unei schimbări sociale pozitive.

