Luni 16 Septembrie

Clujean reținut de polițiști pentru tâlhărie! S-a bătut cu paznicul unui magazin pentru o sticlă de băutură


Polițiștii clujeni au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea unei tâlhării.

Conform probatoriului administrat, la data de 10 aprilie a.c., cel în cauză - un tânăr, de 24 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi încercat să sustragă o sticlă de băutură spirtoasă dintr-un magazin din cartierul Mărăști. Fiind observat de către agenții de pază, acesta și-a asigurat scăparea prin exercitarea unor acte de violență”, informează IPJ Cluj.

În urma sesizării și a  investigațiilor efectuate, polițiștii l-au identificat, depistat și reținut pe bărbat.

Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de „tâlhărie”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

La expirarea perioadei de reţinere, bărbatul va fi prezentat în faţa magistraţilor Judecătoriei Cluj-Napoca în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Comentarii Facebook