Clujean reținut de polițiști după ce a fost prins cu alcoolemie RECORD la volan, în plină zi


Polițiștii clujeni au depistat, duminică dimineață, un conducător auto care se afla la volan deși era într-o stare avasată de ebrietate.

La data de 30 iunie a.c., în jurul orei 11.00, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au depistat un bărbat de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism, cu viteză peste limita legală, pe raza localităţii Luna de Sus, judeţul Cluj”, informează IPJ Cluj.

Bărbatul a fost oprit de poliţişti, iar întrucât emana halenă alcoolică a fost supus testării cu aparatul etilotest. Rezulatul testării a fost de 1,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul a fost reţinut de către poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore.

În se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.


Comentarii Facebook