Clujean dispărut de acasă, găsit mort in Apahida


La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, în apropierea drumului dintre localitățile Cojocna și Boj Cătun, pe câmp, a fost găsită o persoană de sex masculin, ce pare a fi decedată.

În baza sesizării, polițiștii deplasați la fața locului, în prezența echipajului medical, au constatat că cele sesizate se confirmă.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că persoana decedată este un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Cojocna, plecat voluntar de la domiciliu la data de 24 iulie a.c., în jurul orei 05.30.

De asemenea, cu ocazia examinării vizuale a cadavrului s-a constatat că acesta nu prezintă urme de violență.

Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Comentarii Facebook