Cluj - Un om de ispravă, dar sărac are nevoie de o saltea ortopedică: ”A trăit o viață cu picioarele goale. O saltea vrem pentru dânsul” - FOTO
Un om de ispravă are nevoie de o saltea pe care să doarmă, dar nu își permite să își cumpere una. Nea Ilie este cunoscut de mulți și locuiește în satul Moara de Pădure.
Activista umanitară Rocsana Contraș a postat un anunț prin care roagă oamenii să doneze pentru a-i cumpăra o saltea ortopedică.
”V-am povestit de Nea Ilie și mulți l-ați recunoscut!
Acum e momentul despre care vă ziceam, momentul când ne oprim din drumul nostru preț de o clipă și dăm o mână de ajutor.
O saltea vrem pentru dânsul. O saltea pe care să doarmă!
Îmi doresc să îi luăm o saltea bună, ortopedică.
Mulți îl cunoașteți pe bătrânelul desculț din Moara de Pădure ce doarme verile sub cerul liber.
A trăit o viață cu picioarele goale.
Așa s-a obișnuit. Unii îl ocolesc. Nu miroase a flori de primăvară. Umil și neîngrijit, cu a lui privire blândă și mersul legănat spre nicăieri….
Cine mă ajută să cumpărăm o saltea?????”, a relatat Rocsana Contraș.

15 Comentarii