Joi 28 Octombrie

Cluj: Șarpe crescut la sân! I-a sustras altei persoane cu care locuia 185.000 de lei de pe card


O clujeancă de 39 de ani a profitat de naivitatea unei bătrâne, soacra ei, i-a furat cardul și l-a folosit intens. Atât de intens, încât paguba este de 185.000 de lei.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată și accesul ilegal la un sistem informatic în formă continuată.

În urma investigațiilor efectuate până în prezent, a reieșit faptul că în perioada septembrie 2019 - iulie 2020, o femeie în vârstă de 39 de ani, din Cluj-Napoca, prin utilizarea fără drept a unui card bancar, ar fi efectuat multiple operațiuni de retrageri de numerar, cauzând un prejudiciu de aproximativ 185.000 de lei.

Sumele de bani ar fi fost retrase din contul bancar al unei femei în vârstă de 66 de ani, din aceeași localitate, de la diferite bancomate situate în municipiul Cluj-Napoca.

Femeia de 39 de ani știa că bătrâna nu avea aplicații care să îi spună când face tranzacții, așa că și-a făcut de cap. 

La data de 27 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au efectuat o percheziție domiciliară în municipiul Cluj-Napoca, la locuința femeii de 39 de ani, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe înscrisuri de interes în cauză, printre care diverse bonuri fiscale și chitanțe.

Față de cea în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ulterior, aceasta a fost prezentată magistraților cu propunere de luare a unor măsuri preventive, fiind plasată în arest la domiciliu pentru o perioada de 30 de zile.

Comentarii Facebook