CLUJ: S-a crezut șofer, dar nu avea nici măcar permis. Un clujean a avariat 7 mașini în urma unui accident, apoi a fugit



Polițiștii clujeni au depistat, zilele trecute, un bărbat care a cauzat un accident rutier soldat cu avarierea mai multor autoturisme.

La data de 23.01.2018, în jurul orei 00:08, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, au fost sesizati cu privire la faptul că pe str. Gheorghe Dima din municipiul Cluj-Napoca a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale în care au fost implicate 8 autovehicule”, informează IPJ Cluj.

Conducatorul auto, vinovat de producerea accidentului a plecat de la faţa locului, abandonând autovehiculul pe care l-a condus.

Oamenii legii au reușit să identifică făptașul, în persoana unui bărbat de 32 ani, din Cluj-Napoca, care în timp ce conducea autovehiculul pe strada Gheorghe Dima nu a adaptat viteza la conditiile de drum, a pierdut controlul volanului şi a acrosat un numar de 7 autovehicule, toate parcate.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie.

Bărbatul este cercetat acum sub aspectul savârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fara permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

Comentarii Facebook