Joi 2 Februarie

CLUJ: Pompieri aproape luați la bătaie de săteni pentru că au ajuns târziu la un incendiu VIDEO


Un incendiu violent a izbucnit, sâmbătă noapte, în localitatea clujeană Sânmarghita, lăsând o familie fără locuință.

Cu toate că o bună parte din săteni s-a mobilizat pentru a-și ajuta vecinii până la sosirea pompierilor, unii dintre ei au preferat să stea pe marginea drumului și să se uite, aducând doar critici.


In urma apelului la 112, spre locul incendiului au fost trimise in prima faza doua autospeciale de stingere si un echipaj SMURD de la Dej, dar din cauza drumului plin de gropi si a vitezei limitate cu care pot circula autospecialele incarcate cu tone de apa, oamenilor li s-a parut ca asteapta o vesinicie dupa pompieri. Asa cum era normal, primii care au ajuns la fata locului au fost paramedicii SMURD, deoarece autosanitara circula cu o viteza mai mare decat o autospeciala de mare tonaj. Odata ajunsi acolo, paramedicii au fost intampinati cu ostilitate de catre cei care priveau doar de pe margine incendiul, fara a-si ajuta vecinii. In scurt timp, localnicii s-au impartit in doua tabere, cei care ii injurau si ii huleau pe paramedici si cei care le luau apararea, stiind ca nu pompierii sunt de vina pentru dotarile pe care le au. In agitatia generala de acolo, s-a ajuns chiar si la imbranceli, intrucat niciun echipaj de politie nu sosise inca la fata locului, scrie dejeanul.ro.

În cele din urmă pompierii au ajuns la fața locului și au început să stingă focul, cu ajutorul unora dintre săteni. Intre timp, o a treia autospeciala a fost trimisa spre locul solicitat, cu pompieri chemati de acasa, avand in vedere ca simultan cu incendiul din Sanmarghita se intervenea si la un accident rutier in localitatea Livada si la un alt incendiu de vegetatie intre Urisor si Caseiu.

În ciuda scandalului, unii dintre localnici au sărit în ajutorul vecinilor lor și chiar i-au salvat viața fiului proprietarei imobilului, un barbat de aproximativ 40 de ani care sufera de un handicap, scoțându-l chiar din cadă.

De asemenea, aceștia au reușit să scoată din casă bunurile care mai puteau fi salvate, ân timp ce pompierii stingeau flăcările.

Comentarii Facebook