Cluj: O familie mutată de la casă la bloc își terorizează vecinii cu zgomotul făcut: Ce e de făcut din punct de vedere legal?


O familie s-a mutat într-un bloc nou din Cluj-Napoca și are niște vecini care sunt pentru prima dată la bloc, după o viață de locuit la casă. Aceștia sunt acuzați că fac gălăgie cât pentru un batalion.

Toata viața am stat la bloc. Recent ne-am mutat intr-un bloc nou, iar vecinii (care sunt pentru prima data locatari ai unui bloc, au stat la casa) au un program foarte deosebit de făcut gălăgie, cu cei doi copii ai lor ( cam de 3+ și 5+). Doar mie mi se pare anormal ca niște copii sa fie lăsați sa urle de la 7 dimineața până la 10, 11 seara? Încontinuu e ceva gălăgie enormă. Sau urlete. Cand nu urla bat uscatoare de rufe de pereți (chestiile acelea metalice), cel mai des, sau se trantesc în pereti cu masinute. Reușesc sa ma trezească, pe mine și pe copilasul meu (doi ani jumate), în fiecare dimineață la ora 7. Cu scandalul lor, pentru ca e efectiv un scandal continuu, zi de zi. Am și eu copil, dar nu urla încontinuu, sau să spargă, trântească etc mai ales la ore nepotrivite. Avem activități, ieșim afara, pictăm, desenăm, nu urlăm. E destul de greu în situația asta, în condițiile în care copilașii respectivi nici măcar nu ies, cred ca niciodată, afara la joaca sa zic ca astfel e puțină liniște, sa am un copil odihnit (doarme și la amiază prichindelul meu). 

Știu ce implica statul la bloc, dar cred ca totuși exista niște limite (chiar si legale), ori sunt eu doar ”ciudata”? E normal sa nu zic nimic?

P.S: Am încercat sa le spun frumos, fără succes”, a relatat mămica.

Legal, familia ar trebui să solicite respectarea orelor de liniște

Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii și liniștii publice incriminează:   

- tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;

- tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora;

 - organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban; 

Comentarii Facebook