Cluj-Napoca investește în campioni! Modernizări importante la Liceul cu Program Sportiv: „Sportul este o prioritate!” VIDEO
Cluj-Napoca face pași hotărâți spre viitor. Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat noi investiții semnificative în infrastructura sportivă de la Liceul cu Program Sportiv din Cluj-Napoca
Dan Tarcea a anunțat faptul că „Am verificat stadiul lucrărilor de modernizare pentru terenurile de baschet, fotbal și atletism, precum și pentru zonele dedicate săriturilor, aruncării suliței și discului”.
Lucrările fac parte dintr-o viziune pe termen lung prin care administrația clujeană sprijină activ dezvoltarea fizică și mentală a tinerilor. Deja, liceul beneficiază de o sală de sport modernă și un balon acoperit, care permit antrenamente în orice sezon.
Cu peste 850 de elevi activi anual, Liceul cu Program Sportiv nu este doar un spațiu de învățare, ci un adevărat laborator de disciplină, ambiție și excelență. Aici, copiii și adolescenții învață ce înseamnă efortul constant, spiritul de echipă și lupta corectă pentru succes.
„Sportul este o prioritate la Cluj. La Liceul cu Program Sportiv din Cluj-Napoca continuăm investițiile în infrastructura sportivă”, a mai subliniat Tarcea.
1 Comentariu