Cluj: I-au confiscat lemnul cu tot cu camion. Toleranță zero față de traficul ilicit de material lemnos VIDEO FOTO


Un vehicul care transporta lemne, condus de un bărbat de 47 de ani, a fost oprit la Poieni, județul Cluj, pentru verificarea legalității transportului.

Polițiștii au constatat că bărbatul, domiciliat în județul Bihor, transporta o cantitate mare de lemn de foc, fără a avea documente legale. În urma cercetărilor, aceștia au decis să confiște atât lemnele, cât și camionul cu care au fost transportate.

Leglislația prevede confiscarea mijlocului de transport  dacă valoarea materialelor lemnoase transportate depășește de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă se constată repetarea faptei în interval de 6 luni de la data constatării primei fapte.

În data de 8 iulie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au oprit în trafic, în localitatea Morlaca, comuna Poieni, un transport de material lemnos, existând suspiciuni cu privire la un posibil transport ilicit.

Bărbatul, de 47 de ani, din județul Bihor, transporta o cantitate totală de 13,3 mc metri cubi de lemn de foc, care nu era însoțită de documente legale de transport.

În vederea continuării procedurilor legale, polițiștii au ridicat camionul folosit la transport, documentele aferente acestuia, precum și întreaga cantitate de lemn, în vederea confiscării.” a transmis IPJ Cluj

În cauză, se efectuează cercetări privind infracțiunea de transportul  cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoţite de avizul de însoţire a materialelor lemnoase sau fără provenienţă legală.

Comentarii Facebook