Miercuri 12 Decembrie

Cluj: Fost polițist și boxer a bătut crunt un țăran dintr-un sat clujean - VIDEO

 

Un fost polițist clujean și fost boxer profesionist face legea în localitatea Cătina. Victor Botoș este acuzat că își bate vecinii și consătenii până îi trimite la terapie intensivă. 

 

Starea de nervozitate a fostului polițist de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Cluj Napoca este inexplicabilă. În tot acest timp, cu complicitatea procurorilor și a polițiștilor de la Gherla, Victor Botoș acționează de ori câte ori are ocazia.

 

Ultima victima, un vecin, Gheorghe Alexoaia. Incidentul a avut loc marți, în jurul orei 16.00. Alexoaie mergea spre stația de autobuz pentru a-și aștepta soția, dar a fost întâmpinat de Victor Botoș, care și-a adus aminte de un incident mai vechi. Fără să stea prea mult pe gânduri, fostul om al legii i-a tras un croșeu în falcă vecinului său, care a căzut la pământ. După acest episod, atacul a continuat cu mai multe lovituri de picior în cap și în zona toracelui.

 

Gheorghe Alexoaie a fost transportat la UPU Cluj și internat, mai apoi, la secția de terapie intensivă de la Spitalul de Boli Maxilofaciale, cu dublă fractură de maxilar și două coaste rupte, fără perforarea plămânilor.

 

În cursul anului trecut, Victor Botoș l-a mai bătut pe Alexoaie, iar acesta a ajuns tot la terapie intensivă, cu multiple fracturi costale. 

 

Cazul a fost preluat de IPJ Cluj, dar cu toate acestea măsurile dispuse împotriva lui Botoș, se lasă așteptate. După ultima bătaie aplicată vecinului său, procurorii de la Gherla au decis că nu este cazul să ceară arestarea acestuia. Agresorul e acasă și nici măcar nu a fost arestat. 

 

Cu ocazia bătăii de anul trecute încasate tot de Gheorghe Alexoaie de la vecinul său, polițiștii au deschis un dosar penal, care a fost lăsat în așteptare, fără să fie dispusă o soluție. 

 

Purtătorul de cuvânt a IPJ Cluj a declarat că din septembrie 2017 și până în octombrie 2018, au fost înregistrate un număr de patru dosare penale care îl vizează pe agresor. ”Se fac cercetări pentru amenințare și lovire sau alte violențe. Dosarele se află în isntrumentarea polițiștilor de la Secția 7 de Poliție Rurală Gherla, sub conducerea reprezentanților Parchetului”, se arată într-o comunicare oficială a IPJ Cluj.

 

Victor Botoș a fost dat afară din Poliția Cluj în 2004, când a fost implicat într-un scandal sexual alături de alți polițiști. El a fost cercetat penal, dar procurorii au clasat dosarul penal. ”Omul a fost boxer de performanță și acum probabil are probleme după atâția pumni pe care i-a primit”, a spus un polițist clujean, fost coleg la Ordine Publică.

Comentarii Facebook