CLUJ: Accident cu o victimă, cauzat de o șoferiță neatentă


Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc vineri, pe raza localității Turda.

Din primele informații, o conducătoare auto de 33 de ani, din comuna Sănduleşti, care se deplasa pe strada Doctor Ioan Raţiu din municipiul Turda, din direcţia Câmpia Turzii spre Cluj-Napoca, nu ar fi păstrat distanţa de siguranţă faţă de autoturismul care circula în faţa sa, condus de un bărbat de 67 de ani, din Turda, intrând în coliziune cu acesta. 

În urma evenimentului, o femeie, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 67 de ani a fost transportată la o unitate medicală. 

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele testărilor fiind negative.

Comentarii Facebook