Cluj: A intrat pieton și a ieșit biciclist! Un individ a furat bicicleta unui tânăr, chiar din scara blocului; ,,Există totul filmat pe camere
Hoții de biciclete lovesc din nou! Un tânăr din Turda a rămas fără bicicletă, după ce i-a fost furată chiar din scara blocului în care locuiește.
Incidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 14.30, tânărul menționând că deține filmări în care se vede clar cum individul intră în bloc, după care pleacă cu bicicleta.
Tânărul a transmis și o avertizare pentru cel care i-a furat bicicleta, menționând că ar face bine să o aducă înapoi, dacă nu vrea să aibă probleme cu legea.
,,Am anunțat și la Poliție. Există totul filmat pe camera de supraveghere. Nu există niciun dubiu. Azi, în jurul orei 14.30 s-a întâmplat. Îl rog numai să-mi aducă bicicleta înapoi, pentru a nu păți lucruri mai rele și apoi să-i pară rău că a ajuns cu probleme penale.”, a explicat tânărul, potrivit turdanews.ro.
,,În data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 16:30, Poliția municipiului Turda a fost sesizată de un tânăr de 26 de ani, cu privire la sustragerea unei biciclete.
Din cercetările preliminare a rezultat că, în cursul aceleiași zile, bicicleta ar fi fost sustrasă din scara blocului, unde fusese lăsată neasigurată.
În cauză, polițiștii desfășoară activități specifice pentru identificarea autorului și tragerea acestuia la răspundere penală.", a transmis IPJ Cluj, pentru Știri de Cluj.

5 Comentarii