Joi 15 Aprilie

”Clopotăreala” unei biserici din Mărăști îi exasperează pe mai mulți clujeni



Mai mulți clujeni de pe strada Henri Barbusse se plâng de zgomotul excesiv cauzat de bătăile clopotelor bisericii greco-catolice de pe strada respectivă, care a instalat recent și un sistem audio, ce poate fi programat să pornească la anumite ore.


In luna decembrie 2013 la biserica greco-catolica s-a instalat un sistem audio, programabil pe ore, care imita bataia clopotelor, acesta fiind reglat sa sune la o frecventa mult mai mare decat cea legala, deranjandu-mi familia. Desi, impreuna cu alti proprietari de case, am luat legatura cu preotul, acesta a redus volumul statiei de amplificare pentru o zi , iar dupa aceea, parca sfidandu-ne, a dublat perioada programata bataii ”clopotelor”. Dimineata la 08.30, in timpul saptamanii si ora 09.00 duminica, este anuntata inceperea slujbei. La ora 12.00, desi nu este nimeni la biserica, ”clopotele” bat anuntand ora, iar dupa aceea suntem obligati sa ascultam o melodie care a fost setata spre a fi difuzata in mod automat. La 18.00 iarasi suntem deranjati de zgomot, dar in biserica de cele mai multe ori nu este nimeni si practic ”clopotele” bat degeaba. Duminica este ziua in care am dori sa o petrecem in liniste si sa ne odihnim pentru a incepe o noua saptamana, dar de la orele 9.00 si pana la 12.00 sunt reprize de lunga durata, de ”clopotareala””, se plânge un clujean pe domnuleprimar.ro.

Bărbatul spune că în zonă locuiesc multe familii care au copii mici sau care au nevoie de liniște, acesta fiind de părere că biserica ar trebui să respecte dreptul la liniște al locuitorilor.

In zona locuiesc familii, oameni care au copii mici, sunt oameni bolnavi care au nevoie de liniste si odihna, sunt oameni care au fost la munca de noapte si au nevoie sa se odihneasca.

Cunosc semnificatia ritualului, de a se bate clopotul pentru a chema enoriasii la slujba, dar daca la ora slujbei cineva NU este acolo, inseamna ca EVIDENT NU DORESTE sa participe, caz in care nu ar trebui deranjat. Un alt aspect este respectarea religiei fiecarui individ. In zona locuiesc persoane care au alta religie decat cea greco-catolica. Nici acestia nu trebuie sa fie deranjati, si credinta acestora trebuie respectata. Credinta este o problema personala si intima, nu este obligatorie si nu poate fi agresiva.

Legile sunt valabile pentru toata lumea si nu cred ca exista aprobari date de institutiile abilitate cu poluarea fonica, pentru aceste statii de amplificare programate a functiona minute in sir.

Fata de toate acestea, solicit organelor abilitate sa impuna Bisericii Greco-catolice si fiecarei biserici individual, respectarea dreptului la odihna a locuitorilor din zona”, mai spune bărbatul.

Comentarii Facebook