Civic Vox este proiectul care vrea să #DeaVoce ONG-urilor din Cluj-Napoca

 

IAA Young Professionals Cluj, asociația tinerilor profesioniști în marketing și comunicare, relansează luna aceasta proiectul Civic Vox.

 

Aflat la cea de a treia ediție, Civic Vox se adresează în principal membrilor asociațiilor și organizațiilor non-profit din Cluj-Napoca și își propune să creeze o legătură mai strânsă între membrii diferitelor ONG-uri, dar în special să îi ajute pe aceștia să conștientizeze importanța unei strategii de marketing bine puse la punct. Evenimentul va avea loc în data de 20 iunie, începând cu ora 18:00 la Facultatea de Științe Politice Administrative și ale Comunicării ( sălile T1 și T2).

 

În ultima perioadă mediul ONG din Cluj-Napoca a ținut pasul cu orașul și s-a dezvoltat destul de mult, dar în același timp sunt foarte multe proiecte frumoase și inițiative remarcabile care încă așteaptă să fie descoperite și sprijinite la nivel local, și de ce nu, la nivel național. În tot acest proces un rol deosebit de important îl are comunicarea și modul în care ONG-urile reușesc să își facă cunoscute inițiativele publicului. Prin intermediul Civic Vox, ONG-urile participante vor avea oportunitatea să afle mai multe informații despre cum să realizeze strategii de marketing eficiente, campanii de promovare atipice, dar și să creeze comunități implicate.

 

Pentru că de cele mai multe ori practica este mult mai grea decât teoria, participanții la eveniment vor avea oportunitatea să afle informații despre aceste subiecte de la persoanele cu experiență, angrenate deja în acest mediu.

 

Speakerii evenimentului vor fi Corina Brândușan, PR Manager ”Jazz in the Park”,  și Cornel Hoza, președintele Beard Brothers, două din cele mai vocale și cunoscute inițiative de sprijinire a comunității locale. Prin prisma experienței lor, Corina și Cornel ne vor povesti despre provocările, dar și satisfacțiile pe care acest mediul poate să le aducă.

 

Temele abordate vor fi: Strategia de Marketing, Guerrilla Marketing și importanța Engagementului în mediul non-profit, mediu în care, de multe ori, singura răsplata poate să fie zâmbetul de pe fața unor persoane.

 

”Cluj – Napoca este un oraș frumos cu oameni frumoși, oameni care ne-au demostrat că își doresc să se implice în dezvoltarea comunității din care fac parte, dar care, din păcate, de multe ori nu știu că există modalități/proiecte sau acțiuni în care ar putea să se implice și pe care ar putea să le sprijine. Prin acest eveniment dorim să subliniem importanța pe care o strategie de marketing bine pusă la punct o are în vederea atingerii obiectivelor unui ONG / proiect/campanie și  în același timp să ajutăm la crearea unei relații cât mai strânse între membrii ONG-urilor clujene. Pe scurt, ne dorim ca Civic Vox să fie liantul multor proiecte reușite”, declară Flavia Mocan, Project Manager Civic Vox.

 

IAA Young Professionals Cluj reprezintă un program internaţional al International Advertising Association care reuneşte tineri profesionişti din domeniul MarCom. În România există în prezent 2 filiale, la Bucureşti şi la Cluj-Napoca (începând din 2009). Alte proiecte demarate de IAA YP Cluj ”Marketing Tribe”, ”Marketing după perdea” , ”Game of Tribes” sau ”CompetitIAA”.

Comentarii Facebook