Sambata 25 Septembrie

Cîmpeanu: „Tezele pentru anul școlar 2020 - 2021 sunt suspendate”. Cum se vor calcula mediile?


Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat miercuri că tezele pentru anul școlar 2020 - 2021 sunt suspendate și a explicat cum se vor calcula mediile elevilor pe cel de-al doilea semestru în absența acestor probe scrise pe care aceștia obișnuiau să le dea.

Sorin Cîmpeanu, despre cum se vor calcula mediile elevilor fără teze

Ministrul Educației a explicat că la sfârșitul semestrului al doilea al anului școlar 2020-2021, mediile elevilor pentru toate disciplinele se obțin prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor acestora la cel mai apropiat întreg. Anularea tezelor a fost făcută pentru acest an de fostul ministru al educației, Monica Anisie.

Pentru anul școlar 2020-2021 sunt suspendate tezele (lucrările scrise semestriale), conform OM 5977/2020. În consecință, la finalul semestrului al doilea, mediile pentru toate disciplinele se obțin prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat întreg”, a anunțat Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu: „Relevanța tezelor, mai mult decât discutabilă”

De asemenea, ministrul Educației a spus că relevanța tezelor în cel de-al doilea semestru al anului școlar este „mai mult decât discutabilă”, din două motive: aproape un milion de elevi participă la toate activitățile didactice în sistemul „școala online”, iar sistemul de învățământ din România nu are platforme de evaluarea și examinare dedicate și securizate.

Având în vedere că la acest moment aproape un milion de elevi participă la toate activitățile didactice în sistem online și atât timp cât sistemul de învățământ din România nu dispune de platforme de evaluare și examinare dedicate și securizate, relevanța tezelor este mai mult decât discutabilă”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Calendarul anului școlar 2020-2021, pentru semestrul al doilea

Potrivit calendarului anului școlar 2020-2021, semestrul al II-lea are durata de 17 săptămâni. Cursurile au început la data de 8 februarie și se vor încheia pe 1 aprilie, după care, vineri, 2 aprilie, va începe vacanța de primăvară. Aceasta va dura până duminică, 11 aprilie. Paștele catolic va fi pe 4 aprilie.

Apoi, între 12 aprilie și 29 aprilie se vor face ore. Această perioadă va fi urmată de una de vacanță, între 30 aprilie și 9 mai. Paștele Ortodox va fi în acest an pe data 2 mai. Cursurile se vor relua la data de 10 mai, iar ultima zi de școală din acest an școlar va fi 18 iunie.


Comentarii Facebook