Probabil cel mai bătrân român, clujeanul Ioan Moldovan, 105 ani, a trăit Marea Unire din 1918, războaiele Mondiale, comunismul și acum democrația. 

Despre Unirea de la Alba Iulia, Ioan Moldovan își amintește că: ”Preotul român din satul nostru le spunea tuturor că la 1 Decembrie, la Alba Iulia, va avea loc o mare adunare generală a românilor unde oamenii vor fi întrebaţi dacă vor se unească cu ţara. Eu nu am fost că eram copil, aveam 10 ani, dar au fost oameni care au fost. Erau alte vremurile şi patriotismul era mai puternic”.

El spune că patriotismul de acum nu mai seamănă cu cel din trecut, pentru că în trecut amintirile dureau: ”Fiecare a pierdut pe cineva drag în primul război mondial când s-a luptat pentru unire”.

Clujeanul de 105 ani are o singură rugăminte către politicieni. ”Le spun să lupte să aducă Basarabia la patria mamă. Basarabia a fost smulsă fără milă de trupul ţării. Fără Basarabia nu poate trăi ţara. Cei care nu vor unirea cu Basarabia, nu sunt buni români”, a spus veteranul.

În al doilea război mondial clujeanul a fost de la est, din Odessa, până în vest, la Viena. Ioan Moldovan a fost pe rând ofiţer responsabil cu aprovizionarea şi procuror militar, şeful Curţii Mariale care a funcţionat pe lângă armata a 6-a română. S-a pensionat în 1971, din funcţia de procuror.

Ioan Moldovan are și acum o memorie de elefant, care l-a ajutat de-a lungul carierei. Născut în 11 septembrie 1908, clujeanul știe și acum numele învăţătorului său: ”Îl chema Ioan Spătărel. Era un om tare cumsecade”.

Veteranul și-a trăit copilăria în satul Sânmarghita de lângă Dej. ”Până la 13 ani nu am umblat la şcoală. Eram cu vacile la păscut. Am învăţat să scriu şi să citesc acasă. Tata primea ziare româneşti din România. La noi acasă era un fel de cerc literar. Venea lumea, citea şi apoi dezbăteau subiectele românilor. Aşa am învăţat să citesc, să scriu şi să socotesc. După clasele primare am mers la liceu, la Dej, iar apoi la Facultatea de Drept din Cluj. Era deja România. În 1936, eram doctor în drept şi am, fost numit ajutor judecător la Jibou”, a rememorat Ioan Moldovan.

În cele din urmă, după patru ani de stagiatură, Moldovan a fost mutat judecător de instrucţie la Carei, dar nu a apucat să rămână pentru că Ardealul de Nord a fost cedat ungurilor. ”Am ajuns la Sânnicolau şi apoi la Orăştie, de unde am fost mobilizat pe front şi am ajuns la Odessa, la biroul 4 al Armatei a 6-a. După doi ani, în 1942 am fost demobilizat şi trimis la Haţeg ca şi judecător de instrucţie. În 1944 am fost încorporat în Justiţia Militară, fiind procuror la Curtea Marţială. Să nu vă închipuiţi că era ca şi în filme. Făceam dosare penale pentru diferite infracţiuni. Era război, iar procurorul se ocupa de la furturi până la dezertări”, mai spune Ioan Moldovan.

Viața i s-a părut scurtă. Dacă s-ar putea ar mai trăi o dată: ”Simt că a trecut foarte repede viaţa. Dacă mă întrebaţi câţi ani i-aş da sufletului meu, v-aş răspunde că 65”.

”După cum mă simt cred că ajung la 106 ani. Uneori am dorinţa să lucrez ceva. Simt că stau prea mult. Dacă aş munci ceva mi-aş mai antrena mintea şi trupul”, a mai spus Ioan Moldovan, care recunoaște că ”nu am băut decât foarte rar şi nu am fumat niciodată. Tot timpul am avut măsură”. 

La finalul discuției, Ioan Moldovan a ținut să ne arate tabloul de la absolvirii liceului, din 1928. ”Din toţi cei de acolo numai eu mai trăiesc”, a spus fostul procuror.