Se întorc elevii în bănci din 4 mai? Cîmpeanu: „Vom avea un vârf al pandemiei în aprilie”


După vacanța de primăvară, care se încheie în luna mai, elevii vor reveni la cursuri în funcție de scenariul în care este fiecare localitate în parte, a declarat ministrul Educației pentru Edupedu.ro. Sorin Cîmpeanu a mai spus că, în opinia sa, la finalul lunii mai, începutul lunii iunie, ministerul va avea suficiente argumente ca să ceară prezența fizică în școli a tuturor elevilor. 

Pe 4 Mai toți elevii se întorc în școli după scenariile cunoscute, mai puțin cei de ani terminali care stau acasă până pe 9 mai pentru că am decis să nu schimbăm nimic la structură”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Avem scenariul verde în care merg absolut toți până la 1/1.000 (n.red. rata de infectare), scenariul galben este între 1 și 3 la mie și merg copiii la grădiniță, elevii din învățământul primar și clasele terminale cu efective întregi, la școală, iar cel roșu este dus până la intrarea localității în carantină. Această modificare face parte deja din reglementările obligatorii”, a mai precizat ministrul.

Cîmpeanu a mai explicat că va exista posibilitatea ca toți elevii să revină la școală cu prezență, în anumite condiții, la finalul lunii Mai, începutul lunii Iunie.

Va exista posibilitatea revenirii cu prezentă fizică, în școală, a tuturor elevilor din România, iar acest lucru se poate întâmpla dacă sunt satisfăcute patru condiții simultane. 1 -respectarea regulilor – trebuie să răspundem de asta, 2 – vaccinare, 3 – testare. Eu insist ca în această lună să fie teste în școli, în așa fel încât alături de a patra condiție, care nu mai ține de noi, dar avem dreptul să credem în ipotezele epidemiologilor care ne spun că vom avea un vârf în luna aprilie, și după care o să avem un trend descendent și, dacă o să se întâmple aceste condiții și vaccinarea merge bine, atunci Ministerul Educației va avea argumente suficiente să solicite deschiderea tuturor școlilor cu prezență fizică, indiferent de scenariu”, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Acest lucru s-ar putea întâmpla, în condițiile respective, la finalul lunii Mai, începutul lunii Iunie”, a mai spus Cîmpeanu.


Comentarii Facebook