Cazul bizar al unui clujean! Hoții i-au furat mașina și tot ei i-au returnat-o, dar cu daune vizibile. Totul s-a întâmplat peste noapte FOTO
Incident șocant în Florești, lângă primărie! Trei tineri au spart o mașină din parcarea LIDL, s-au plimbat 30 de minute cu ea și au adus-o înapoi. Proprietarul a rămas fără cheia bună, iar poliția investighează cazul
Trei tineri au furat o mașină din parcarea LIDL, s-au plimbat 30 de minute cu ea și au adus-o înapoi – dar au luat cheia bună!
Un locuitor din Florești a trăit o experiență greu de imaginat. Potrivit mărturiei trimise redacției Știri de Cluj, bărbatul și-a găsit mașina vandalizată, cu actele aruncate prin interior și geamul forțat – dar surpriza cea mai mare a fost că autoturismul fusese furat în timpul nopții, condus de trei tineri, și apoi adus înapoi în același loc din care fusese luat.
Incidentul a avut loc între noaptea de 4 și 5 octombrie 2025, în parcarea LIDL din Florești, chiar lângă primărie. Proprietarul a declarat că mașina fusese lăsată încuiată și parcată regulamentar.
„În data de 4 octombrie mi-am lăsat mașina parcată acolo. A doua zi, în jurul orei 13, m-a sunat un prieten să-mi spună că ușile nu sunt deschise, geamul e deschis și actele aruncate pe jos. Când am ajuns, am observat și că mașina era lovită”, a povestit bărbatul pentru Știri de Cluj.
Trei tineri, suspecți principali: au forțat geamul, au luat cheia din bord și s-au plimbat cu mașina
După ce a alertat poliția, proprietarul a aflat detalii șocante despre ceea ce se întâmplase peste noapte. Potrivit informațiilor oferite de autorități victimei, trei tineri ar fi forțat geamul din spate al autoturismului, ar fi pătruns în interior și ar fi găsit în bord două chei – una funcțională și una defectă.
Cu cheia bună, suspecții ar fi reușit să pornească mașina și să circule aproximativ 30 de minute, înainte de a o aduce înapoi în același loc, probabil pentru a nu atrage atenția.
„După ce a venit criminalistica și a adunat probe s-a stabilit că mașina a fost condusă pentru 30 de minute. Când am verificat, am constatat că acești tineri au luat și cheia bună și au lăsat-o doar pe cea defectă. Probabil pentru a putea pe vitor să mai intre în ea”, a declarat păgubitul pentru Știri de Cluj.
Pe lângă faptul că a rămas fără cheia de rezervă, bărbatul spune că mașina a fost lovită și că în interior totul era aruncat și împrăștiat. El a depus o plângere oficială și a prezentat procesul-verbal întocmit de polițiști ca dovadă a incidentului.
Ce a constatat IPJ CLUJ în cazul bizar al mașinii furate pentru o noapte
Ulterior publicării articolului nostru, IPJ Cluj a confirmat oficial incidentul, oferind mai multe detalii despre modul în care a fost folosită mașina. Potrivit poliției, în noaptea de 4 spre 5 octombrie, patru persoane necunoscute au pătruns în parcarea LIDL Florești și au luat autoturismul folosind cheia de rezervă găsită în interior, conducându-l atât pe drumul public, cât și prin parcare, înainte de a-l aduce înapoi și a părăsi zona pe jos.
„În data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 14.20, un bărbat de 45 de ani, din comuna Florești, a sesizat Secția 6 Poliție Rurală Florești cu privire la faptul că a constatat nereguli la autoturismul său parcat în zona unui supermarket, din localitatea Florești.
Conform informațiilor preliminare, autoturismul, lăsat parcat din data de 28 septembrie a.c., ar fi avut geamul unei portiere lăsat în jos, urme de frecare, precum și lipsa unei chei de rezervă, ce fusese lăsată în torpedou.
În fapt, în noaptea de 4 spre 5 octombrie a.c., în jurul orei 00.15, patru persoane necunoscute ar fi pătruns în parcare pedestru și ar fi urcat în autoturismul în cauză, utilizând cheia de rezervă găsită în interior. Aceștia ar fi pus vehiculul în mișcare, deplasându-se atât în interiorul parcării, cât și pe drumul public înspre strada Simion Bărnuțiu.”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj pentru ȘTIRI DE CLUJ.
CITȘETE ȘI: Cazul mașinii furate pentru o noapte din Cluj, confirmat de IPJ Cluj! Patru tineri au furat autoturismul, l-au condus de două ori și l-au adus înapoi lovit
Polițiștii au precizat că autoturismul a fost folosit ulterior și a lovit mai mulți stâlpi de delimitare, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și furt în scop de folosință. Autoritățile fac apel la cetățeni să fie atenți și să nu lase chei sau obiecte de valoare în interiorul mașinilor, chiar și în parcări considerate sigure.



10 Comentarii