Caz șocant în Cluj! Cinci cățeluși au fost găsiți abandonați într-un sac, pe un drum lăturalnic: „Fără ajutor urgent, nu au nicio șansă” FOTO
Un nou caz care a stârnit reacții puternice a fost semnalat în județul Cluj, după ce cinci pui de câine au fost descoperiți abandonați într-un sac pe un drum lăturalnic din comuna Mociu.
Micuții au aproximativ 8–10 zile și, potrivit voluntarilor care i-au preluat, au nevoie urgentă de îngrijire pentru a supraviețui.

Asociația pentru protejarea animalelor NUCA a lansat un apel public pentru ajutor, explicând că puii sunt prea mici pentru a se hrăni singuri și trebuie alimentați cu biberonul timp de cel puțin 10–14 zile.
Organizația caută persoane dispuse să contribuie la îngrijirea lor, asigurând că toate cele necesare pentru hrănire vor fi puse la dispoziție, iar după această perioadă puii vor fi preluați din nou de voluntari.
Caz șocant în Cluj! Cinci cățeluși au fost găsiți abandonați într-un sac, pe un drum lăturalnic: „Fără ajutor urgent, nu au nicio șansă” FOTO
„Căutăm persoane dispuse să ne ajute cu hrănirea lor. Asigurăm absolut tot ce este necesar, iar după ce puii pot mânca singuri, îi vom putea lua. De asemenea, dacă cineva cunoaște o cățelușă care încă are lapte și ar putea să îi accepte, vă rugăm din suflet să ne scrieți. Orice ajutor contează enorm. Vă mulțumim anticipat tuturor celor care ne pot ajuta și de această dată”, au transmis cei de la asociație.

Voluntarii subliniază că orice sprijin poate face diferența între viață și moarte pentru micile animale și îi îndeamnă pe cei care pot ajuta să ia legătura cu organizația.
1 Comentariu