Cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca a devenit loc de parcare exclusiv: Șoferii parchează pe unde îi taie capul: „Problema încă persistă!”
Cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca se confruntă, din nou, cu una dintre cele mai mari probleme: mașinile parcate haotic, pe trotuare, în curbe, în fața trecerilor de pietoni sau chiar sub indicatoarele de „Oprirea interzisă”. Deși autoritățile locale susțin că au luat măsuri, realitatea din teren arată exact opusul: clujenii se plâng zilnic că străzile s-au transformat în adevărate obstacole pentru pietoni și șoferi deopotrivă.
Mașini parcate în Cluj sub semnul „Oprirea interzisă”
Unul dintre cele mai grave exemple a fost semnalat recent pe strada Primăverii, în direcția spre Centru. Un clujean a transmis o nouă sesizare autorităților, după ce problema persistă de luni întregi. „O nouă zi, aceeași problemă. Pe strada Primăverii, pe direcția spre Centru, este plin de autovehicule parcate chiar lângă indicatorul de Oprirea interzisă… se ridică autovehiculul. Mi-ați transmis că sesizarea anterioară a fost soluționată. Doresc să vă anunț că problema încă persistă. Conform indicatoarelor, vă rog să dispuneți măsurile care se impun! Mulțumesc!”, a scris clujeanul, vizibil iritat.
Deși semnele de circulație sunt clare, șoferii aleg să ignore regulile, iar străzile devin tot mai aglomerate. Poliția locală a intervenit sporadic, dar problema se reia la scurt timp după ridicarea mașinilor.
Pericol în trafic: șoferii din Cluj, forțați să circule pe contrasens
Situația nu este mai bună nici pe strada Mehedinți, una dintre cele mai circulate din cartier. Un alt clujean a reclamat că, la numărul 66, mașinile sunt parcate neregulamentar pe un sens de mers, obligând șoferii să intre parțial pe contrasens.
„Pe strada Mehedinți nr. 66 sunt parcate mașini neregulamentar. Pe sensul respectiv, mașinile sunt nevoite să circule parțial pe contrasens. Este pantă și curbă, plus ieșirea de la numerele 25, 29, 31.”, a transmis acesta.
Clujenii avertizează că este doar o chestiune de timp până la un accident grav, având în vedere vizibilitatea redusă și traficul intens din zonă.
4 Comentarii