Luni 18 Octombrie

Căprioara de la VIVO! a fost capturată. Intrase în mall! Imaginile sunt de milioane de inimi - VIDEO


Vânătorii au reușit să captureze căprioara, care fusese blocată de circa 2 săptămâni pe un teren de lângă VIVO! Cluj, și să o elibereze în pădure.

Animalul era speriat de moarte, marți dimineața, în jurul orei 5.30, când s-a încercat gonirea lui spre Făget. Cei de la AJVPS, de la asociaţia vânătorilor, dar şi cei de la garda forestieră s-au dus cu un binoclu cu termoviziune pentru a localiza căprioara, iar un medic veterinar era pregătit să o tranchilizeze. Din păcate, animalul a devenit agitat și s-a renunțat la această idee.

Ulterior, vânătorii au încercat să facă un culoar pentru căprioară, așa cum planuiseră de luni, prin parcarea de la VIVO!, dar animalul a intrat în centrul comercial, pe una dintre ușile lăsate deschise de femeile de serviciu. Căprioara a dărâmat înainte un rastel de biciclete, și s-a rănit la bot. Era clar încă de luni că planul de a goni animalul spre pădure avea mici șanse de reușită. 

Una dintre femeile de serviciu de la mall i-a alertat pe vânători că a reușit să blocheze animalul cu un mop, în jurul orei 6.30. De acolo lucrurile au decurs fără probleme și căprioara a fost capturată și s-a decis transportarea ei la un fond de vânătoare între Vlaha și Luna. 

Toată operațiunea s-a terminat în jurul orei 7.00.

WhatsApp Image 2021-08-24 at 12.16.38.jpeg

WhatsApp Image 2021-08-24 at 12.16.38 (1).jpeg

Comentarii Facebook